Quellu Bellu Cuttelin

Chissà quanta gente, a l’è passò, in te stu ciappin.

E a se saià assetò, suvia sta pria.

Pe posà e osse e pigiò un po’ de respiu.

Cumme ho fetu mi, che go a pansa e sciusciu sempre in salita.

Me case na gussa de siu e veddu stu cutellin, sutta sta pria.

Marsu de ruse e pin de pota

Na otta u l’ea un bellu cuttelin!

Ma chi l’avia’ persu, foscia un figgiò cumme mi?

Pelle secca, brusciò dau su, magru da vedde e osse, sempre de cursa a fo vegni notte.

In te un bosco o in tu rian.

A fo vegni notte, a sercò un cuttellin.

Che aveivu persu zugandu au ballun.

Foscia un garbu in te na stacca.

Tou lì!

Quellu bellu cuttellin, chissà duvve u l’è anetu

U cianseiva, cumme ho cientu mi, quellu poviu figgiò?

Che cumme mi u l’ha persu stu cuttelin?

E chissa se cumme mi, anche quellu figgiò u l’eiva persu na cosa ciù grande.

U regallu, de un papà che nu g’ho ciu.

Tante atre otte, cumme mi, u saià riturnò quellu figgiò in te stu ciappin.

A serco’ u so cuttelin.

Mi nu so, de chi u l’ea, stu cutellin.

Ma l’ho piggiò e l’ho missu in ta na stacca.

Ho truvou u me bellu cuttellin!

Lascia un commento